Mereu imi spun ca nu trebuie sa ma atasez de oameni, ca nu sunt genul care se (mai) ataseaza de oameni, ca am crescut, ca am devenit mai puternica, ca nu mai cred in basme, ca stiu sa imi controlez sentimentele and shit like that...si imi zic asta pana intr-un moment ca asta in care imi dau seama ca sunt o CRETINA.Niciodata viata mea nu a semanat cu un film de ala caruia ii stii sfarsitul doar din afis.La mine nu se intampla ca cel mai bun prieten pe care il plac in secret sa ma placa, persoana la care tin cel mai mult sa vina alergand prin ploaie sa imi zica ca ii pare rau ca m-a facut sa ma simt ca un nimic, sa primesc scrisoare anonima in care tipu dupa care salivez imi zice ca si el saliveaza la randul lui...nu, nimic din lucrurile astea.Mie mi se intampla cam asta:

1. gasesc o persoana interesanta
2. o analizez
3. devenim foarte buni prieteni
4. vorbim mereu
5. vorbim din nou mereu
6. iesim
7. ne cunoastem bine...chiar foarte bine
8. incep sa ma deschid putin cate putin
9. mai iesim
10. persoana respectiva gaseste pe cineva care i se pare mai interesant si nu e asa fucked up ca mine
11. vorbim mai putin
12. si mai putin
13. ne mai salutam uneori
14. nu mai vorbim deloc
15. nu suntem prieteni, nici necunoscuti, doar straini cu amintiri 

Da, minunata poveste , stiu.Problema e ca pentru prima data in mult timp imi dau seama ca nu m-am schimbat deloc, ca sunt la fel de a naibii de sensibila si ca ma atasez extrem de repede.Si pentru prima data in o perioada lunga de timp imi vine sa trantesc o anumita persoana de un cactus.Acum sunt la stadiul 10:Persoana respectiva gaseste pe cineva mai interesant decat mine, care nu e asa de fucked up.Si da, stiu ca postul asta suna ca si cum as avea o tona de nervi, dar defapt nervii mascheaza tampenia aia care imi apasa acum in stomac.Si habar nu am de ce Dumnezeu stau acum pe o foaie de hartie dintr-un blog si vorbesc de viata mea patetica unor necunoscuti care probabil ca nici nu or sa dea pe aici si care  nu au nici un motiv pentru care sa le pese...dar poate asternand chestiile astea pe hartie o sa imi dau seama ce cretina am fost.Si de asemenea, cam asta e morala pe care am dedus-o pentru a 238352534252 oara in viata asta idioata:

Cam asta e.In caz ca a citit cineva postul imi dau seama cat de  tampit, de neinteles , incalcit, ridicol si patetic suna si imi pare rau ca v-ati uitat pe asa ceva dar trebuia sa o zic undeva...si jurnalul meu parca s-a saturat si el de mine.Oricum, de acum o sa am grija sa nu mai ma implic in nici o relatie de nici un fel.

Take care lovelies,life is a bitch(for me most of the time)

Sam.